Ajun!

Aripile-mi moi  de promoroacă grele,

Se strâng, încet,  în ploaia ce cade pe pavele,

Şi sufletul îmi zboară în noaptea cea târzie,

Pe vraja  luni dalbe şi a muzicii  magie.
E  noaptea de ajun ce parcă luminează,

Şi văd  brăduţi şi  becuri  în  fiecare casă,

Se strâng colindătorii cu glasuri cristaline,

Şi este minunat şi e atât de bine.

Aş vrea ca noaptea asta, să stea să nu mai piară,

Şi  răul dintre noi, aş vrea ca să dispară,

Şi să ne fie bine  şi să trăim din plin,

Şi tot ce ne înconjoară să fie doar senin…